0

Rezultatele concursului de eseuri “Identitate românească în spațiul european”, dedicat tinerilor din Ucraina

15826229_1133319316766136_6988718492206714606_nAsociația Convergențe Europene (ACE) și asociația Eurocentrica anunță câștigătorii celei de a III-a ediții a concursului de eseuri “Identitate românească în spațiul european”, adresat elevilor și studenților de etnie română din Ucraina, din regiunile Cernăuți, Odesa și Transcarpatia – anunță organizatorii, într-un comunicat remis TOCpress. Proiectul a fost derulat în parteneriat cu Ambasada României la Kiev, Consulatele Generale ale României la Cernăuți și Odesa și Consulatul României la Slatina (Solotvino, Transcarpatia).

Câștigătorii concursului sunt:

Premiul I – Marina Ivanov (Odesa), Carolina Vlad (Transcarpatia), Vasile Bărbuță (Cernăuți)

Premiul II – Ion Pungă

Premiul III – Valentin Gherghișan

Premiul Asociației “Identitate Culturală Contemporană” (AICC) – Mihaela Exari

Premiul ”Identitate Europeană”  – Darina Nicora

Mențiuni: Elena Muntean, Sveatoslav Oltu, Denis Caranghel, David Rojintovschii, Mihaela Lupașco  

 ”Am încheiat o nouă ediție a concursului de eseuri, în care am provocat tinerii români să conștientizeze identitatea națională și diversitatea culturală în context european. Anul acesta, am avut 12 câștigători ai concursului. Ne-am bucurat să vedem un interes mai mare din partea elevilor din regiunea Odesa, iar acest rezultat ne încurajează și ne arată că proiectele derulate de ACE și Eurocentrica au avut și continuă să aibă un efect pozitiv în comunitatea românească de acolo. Acest concurs este un demers simbolic, prin care dorim să le oferim tinerilor de etnie română din Ucraina posibilitatea de a identifica  lucrurile comune care unesc diferite popoare, iar Europa este despre această diversitate culturală, care ne unește, indiferent de granițele reale ale statelor”, spune Sergiu Dan, președintele Asociației Convergențe Europene.

 Cele mai bune lucrări vor fi preluate de platforma online TocPress, unde vor putea fi citite de oricine dorește să vadă și să înțeleagă viziunea acestor tineri despre tema propusă în concurs.

”Suntem încântați să observăm că, de la an la an, calitatea eseurilor primite de la tinerii vorbitori de limbă română din Ucraina este tot mai bună, atât sub aspectul formei, cât și al conținutului. Concurenții și profesorii îndrumători merită felicitări cu prisosință. Doresc să mai subliniez, în calitatea mea de istoric și arheolog, că, în eseurile lor, tinerii au evidențiat inspirat felul în care, departe de ideologizările nefericite, trecutul comun este o punte de legătură între popoare și poate sta astfel la baza unui viitor mai bun, în întreaga Europă, precizează Liviu Iancu, coordonator de programe la asociația Eurocentrica.

Participanții la concurs au obținut câte o Tabletă Internet, premierea urmând să aibă loc în regiunile de reședință ale acestora, la o dată care va fi stabilită în funcție de disponibilitatea organizatorilor concursului și a corpului diplomatic de la consulatele României din Cernăuți, Odesa și Slatina (Solotvino).

Despre Asociația Convergențe Europene

ACE este o organizație neguvernamentală din România care, prin proiectele pe care le desfășoară, încearcă să contribuie la consolidarea relațiilor dintre românii din țară și cei din jurul granițelor, prin promovarea valorilor europene și implicarea tinerilor cu potențial. Înființată la București în 2011, asociația a organizat o serie de evenimente și conferințe cu tematici care dezbat situația românilor din afara granițelor și colaborează constant cu instituțiile statului român care au în statut susținerea românilor din afara țării.

Despre Eurocentrica

Eurocentrica este o organizație creată în 2010 printr-un parteneriat de profesioniști din mediul academic, domeniul politicilor publice, ONG și de afaceri. Misiunea Eurocentrica este aceea de a promova statul de drept, democrația, cooperarea economică, cultura și dezvoltarea durabilă în Europa. Asociația susține proiecte dedicate comunităților românești din țările din vecinătate.

Filed in: Cernauti, Odesa, Transcarpatia Tags: 

Get Updates

Share This Post

Related Posts

Leave a Reply

Submit Comment

Pentru validarea formularului completeaza rezultatul adunarii : * Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.

© 2017 TOCpress. All rights reserved.
webdesign project by Artimaginum DTh.
stats tracker