0

Protest al românilor din Cernăuți față de Legea ucraineană a educației

Sediul Administrației Regionale de Stat din Cernăuți

Sediul Administrației Regionale de Stat din Cernăuți

 

Reprezentanții comunității românești din nordul Bucovinei anunță organizarea unui protest la Cernăuți față de prevederile articolului 7 al noii Legi ucrainene a învățământului, care îngrădește dreptul la educație în limba maternă.

Potrivit unui mesaj trimis pe adresa redacției TOCpress, acțiunea de protest va avea loc marți, 17 octombrie 2017, la ora 15:00, în fața sediului Administrației Regionale de Stat din Cernăuți, situată pe strada Hrușevski nr.1.

“Prin adoptarea articolului 7 din noua Lege a învățământului, Rada Supremă a sfidat Constituția și angajamentele internaționale ale Ucrainei. Limba română pentru noi, românii, este la fel de maternă și scumpă după cum (este, n.red) limba ucraineană pentru etnicii ucraineni. Vă invităm în ziua de 17 octombri,e la ora 15.00, în fața administrației regionale de stat din Cernăuți (str. Grușevski, 1) pentru a ne exprima atitudinea față de articolul 7, prin care ni se încalcă dreptul nostru la educație în limba română. Acum ori niciodată!” – se arată în mesajul semnat “Comitetul organizatoric”, fără să fie menționate numele asociațiilor care și-au asumat organizarea protestului.

Presa ucraineană din Cernăuți, de asemenea, a scris că liderii societăților culturale românești din regiune intenționează să picheteze Administrația Regională de Stat și să organizeze așa-numite „funeralii ale limbii române”, protestând față de noua lege a educației din Ucraina – potrivit BukNews, care citează surse proprii.

Între timp, surse din cadrul Administrației Regionale de Stat din Cernăuți, citate de BukNews, susțn că reprezentanții instituției “se declară surprinși de comportamentul ilogic al liderilor societății românești din regiune, care, înainte de promulgarea Legii educației, au refuzat în mod categoric să aibă întâlniri cu autoritățile din sfera educației, pentru a propune soluții la această problemă”.

Filed in: Cernauti Tags: 

Get Updates

Share This Post

Related Posts

Leave a Reply

Submit Comment

Pentru validarea formularului completeaza rezultatul adunarii : * Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.

© 2017 TOCpress. All rights reserved.
webdesign project by Artimaginum DTh.
stats tracker