0

Proiect de digitizare a crucilor de piatră și a monumentelor de eroi din Primul Război Mondial

Asociația Eurocentrica anunță finalizarea proiectului „Patrimoniu la răscruce – Digitizarea crucilor de piatră și a monumentelor de eroi din Primul Război Mondial din județul Prahova”, derulat în perioada martie-noiembrie 2017, în parteneriat cu Institutul Național al Patrimoniului din România, Direcția Județeană pentru Cultură Prahova și Asociația Convergențe Europene.

Proiectul, care a beneficiat de co-finanțare din partea Ministerului Culturii, prin Administrația Fondului Cultural Național, a avut ca scop catalogarea, digitizarea, promovarea, protejarea și cercetarea primară a crucilor monumentale de piatră ridicate în județul Prahova în secolele XVI-XIX și a monumentelor de eroi căzuți în timpul Primului Război Mondial, construite de comunitățile locale prahovene între 1920 și 1940.

Finalizarea proiectului va fi marcată printr-o conferință culturală care va avea loc vineri, 17 noiembrie 2017, de la orele 10.30, la Ploiești, în Sala de Consiliu a Inspectoratului Școlar Județean / Casa Corpului Didactic (Str. Democrației, nr. 35), la care sunt invitați specialiștii în gestionarea patrimoniului, cercetători, muzeografi, profesori, preoți, cadre militare, studenți, elevi și toate persoanele interesate de conservarea și promovarea patrimoniului cultural și istoric.

În prima parte a evenimentului, echipa proiectului va prezenta pe larg rezultatele înregistrate:

– catalogarea și digitizarea 2D a 155 de cruci votive de piatră și a 50 de monumente de eroi din Primul Război Mondial, din sudul și estul județului Prahova;

– realizarea a 15 imagini 3D și RTI ale unor cruci și monumente;

– derularea a 5 ateliere educative în care aproximativ 200 de elevi prahoveni au participat la acțiuni de conservare și promovare a patrimoniului imobil de pe raza localităților în care studiază;

– site-ul www.monumentelarascruce.ro și publicația în care figurează monumentele comemorative identificate, catalogate, digitizare și cercetate primar în cadrul proiectului.

În a doua parte a evenimentului, cei prezenți sunt invitați la o dezbatere alături de membrii instituțiilor partenere cu privire la situația actuală a patrimoniului imobil și la perspectivele de conservare, promovare și valorificare a acestuia.

De asemenea, vor fi decernate distincții persoanelor și instituțiilor din județul Prahova care au sprijinit punctual derularea proiectului: Inspectoratul Școlar Județean Prahova, Asociația Națională Cultul Eroilor „Regina Maria”, filiala Prahova, Colegiul Național „Jean Monnet” Ploiești, Liceul Teoretic „Grigore Tocilescu” Mizil, Școala Gimnazială „Rareș Vodă” Ploiești, Școlile Gimnaziale din comunele Boldești-Grădiștea, Gherghița și Olari, Primăriile comunelor Boldești-Grădiștea și Gherghița.

Crucile de piatră sunt monumente comemorative de o mare importanță istorică și culturală, amintind despre acțiunile în slujba comunității derulate de membrii ei sau despre faptele de arme ale domnitorilor.  Deși nu reprezintă un fenomen local, ele fiind o prezență constantă la nivel european, în țări precum Germania, Austria, Franța sau Irlanda, în spațiul românesc au o însemnătate aparte, în calitatea lor de izvoare istorice scrise ale unei societăți în care până târziu oralitatea a fost dominantă în transmiterea informațiilor de la o generație la alta. În același timp, născute din tradiția crucilor de piatră, monumentele comemorative moderne sunt un exponent material de marcă al memoriei culturale legate de Primul Război Mondial.

Având în vedere că în 2018 se va serba Centenarul României Moderne, marcându-se 100 de ani de la încheierea Primului Război Mondial (1914-1918), valorificarea culturală a crucilor de piatră și a monumentelor închinate eroilor acestui război reprezintă în același timp o modalitate de reînviere a spiritului comunitar în jurul istoriei locale și naționale.

Mai multe informații despre proiect sunt disponibile la http://monumentelarascruce.ro/prezentarea-proiectului/.

Persoană de contact pentru presă:

Liviu Iancu

0732866742

liviu.iancu@eurocentrica.ro

Filed in: Știrea ta Tags: 

Get Updates

Share This Post

Related Posts

Leave a Reply

Submit Comment

Pentru validarea formularului completeaza rezultatul adunarii : * Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.

© 9084 TOCpress. All rights reserved.
webdesign project by Artimaginum DTh.
stats tracker