0

La Ismail a fost înființată prima organizație pedagogică românească din regiunea Odesa

În sudul Basarabiei a fost înființată Asociația Cadrelor Didactice de Etnie Română din regiunea Odesa, prima organizație pedagogică românească din regiune – scrie agenția BucPress, menționând că, potrivit unui comunicat de presă al Asociației „Basarabia”, evenimentul a avut loc duminică, 25 martie 2018, în sala de conferințe a Universității Umaniste de Stat din Ismail, în cadrul ediției a doua a Forumului Cadrelor Didactice de Limbă Română din regiunea Odesa.

În deschiderea Forumului, moderat de domnii Petru Șchiopu (președinte al Filialei regionale Odesa a Alianței Creștin-Democrate a Românilor din Ucraina) și Anatol Popescu (președinte fondator al Asociației “Basarabia” a Românilor din regiunea Odesa), s-au intonat imnurile oficiale ale Ucrainei, Republicii Moldova și României.

La lucrările Forumului, care a reunit pentru a doua oară la Ismail profesori de limbă și literatură română, dar și profesori de alte discipline școlare predate în limba româna în rețeaua școlilor de stat din Sudul Basarabiei, au luat parte 21 de profesori, reprezentând școlile din localitățile Frecăței/Limanskoe și Cartal/Orlovka (raionul Reni), Babele/Averescu/Oziornoe și Hagi-Curda/Kamâșovka (raionul Ismail), Ciamașir/Prioziornoe și Dumitrești/Dmitrievka (raionul Chilia). Deși și-au anunțat participarea, la întrunirea pedagogilor din Ismail nu s-au putut deplasa profesori din raioane Cetatea Albă/Belgorod-Dnestrovskiy, Sărata și Tatarbunar, din cauza condițiior climaterice aspre și a drumurilor de acces la șosea în stare impracticabilă.

Printre temele abordate în cadrul dezbaterilor au fost:

1. Starea învățământului școlar în limba română și în limba de stat – ucraineană, în localitățile cu populație majoritară românofonă din Sudul Basarabiei;

2. Cauzele diminuării drastice a calității învățământului în limba română, inclusiv prin divizarea artificială, începând cu anul 1998 a programei de învățământ pentru școli cu predare în limba română (regiunile Transcarpatia și Cernăuți) și în limbă “moldovenească” (exclusiv în regiunea Odesa);

3. Legislația internă și acordurile internaționale bilaterale în materie de asigurare a dreptului la învățământ în limba maternă (română) pentru românii/moldovenii din Ucraina;

4. Sprijinul acordat de statul român și necesitatea de asistență și monitorizare a calității procesului educațional în limba română din Ucraina; stimularea frecventării claselor cu predare în limba română de către toți elevii etnici români/moldoveni; necesitatea programelor de perfecționare a cadrelor didactice în cadrul centrelor universitare și de perfecționare pedagogică din România și Republica Moldova;

5. Autoorganizarea cadrelor didactice de limbă română în contextul pericolului de deznaționalizare totală a învățământului școlar românesc din Basarabia Istorică.

Partea de încheiere a lucrărilor Forumului a fost una organizatorică și festivă, de adunare constitutivă a primei asociații pedagogice românești din regiunea Odesa. Astfel, în pragul aniversării Centenarului Unirii Basarabiei cu România din 27 Martie 1918, la 25 Martie 2018, la Ismail a fost adoptată în unanimitate decizia de înființare a Asociației Cadrelor Didactice de Etnie Română din regiunea Odesa. Președinte al organizației a fost ales, cu unanimitate de voturi, domnul Mihail Mecineanu, profesor în cadrul școlii din străvechiul sat românesc Cartal/Orlovka, raionul Reni.

Potrivit comunicatului, lucrările Forumului s-au desfășurat în sala de conferințe a Universității Umaniste de Stat din Ismail – unica locație pusă la dispoziție de rectoratul universității, acesta – într-un mod și tonalitate vădit discriminatorii – interzicând accesul reprezentanților mediului asociativ românesc și ai școlilor cu predare în limba română din sudul Basarabiei în incinta Centrului de Informare al României, găzduit și administrat de universitatea ucraineană, dar dotat cu logistică de ultimă generație și finanțat în întregime de statul român, prin Ministerul pentru Românii de Pretutindeni, începând cu anul 2016.

În semn de protest față de fărădelegile și lipsa bunului simț din partea rectoratului universității, dar și față de indiferența privind acest act de înjosire a românilor, venită din partea Consulatului General al României la Odesa, participanții la lucrările Forumului și-au imortalizat prezența la … ușa încuiată a Centrului de Informare al României.

În vederea clarificării statutului, de care se bucură Centrul de Informare al României din Ismail și a punerii necondiționate a acestuia la dispoziția mediului asociativ românesc pentru desfășurarea unor importante manifestări de coeziune a comunității românești din sudul Basarabiei, organizatorii apelează în mod public la sprijinul autorităților abilitate, a ministerelor de resort ale Guvernului României – Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul pentru Românii de Pretutindeni, Comisiilor parlamentare privind românii de pretutindeni, Administrației Prezidențiale și mass-media de limbă română din Țară și de pretutindeni.

SURSA: BucPress

Filed in: Odesa Tags: 

Get Updates

Share This Post

Related Posts

Leave a Reply

Submit Comment

Pentru validarea formularului completeaza rezultatul adunarii : * Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.

© 3314 TOCpress. All rights reserved.
webdesign project by Artimaginum DTh.
stats tracker