0

Iubim Basarabia – gânduri din regiunea Odesa

350px-BasarabiaBugeacIstoria Basarabiei este istoria Moldovei și a întregii Românii, căci secole de-a rândul ea a fost parte fie a Munteniei, fie a Moldovei. Încă din secolul XIV, teritoriul Basarabiei făcea parte din Țara Moldovei. Până în secolul XIX, când Basarabia este anexată de Imperiul Rus, teritoriul dintre Nistru și Prut era al Moldovei. După anexarea Basarabiei, populația băștinașă se trezește nu numai în altă țară, dar i se impune și o nouă istorie, o nouă limbă. Se încearcă ruperea legăturii de neam cu moldovenii de peste Prut. Era urmărit un singur scop: negarea identității de neam a trăitorilor din Basarabia față de cei din Moldova din componența României.

La începutul secolului XX Alexei Mateevici scria: ”Iubiți Basarabia, dragii mei, iubiți poporul ei cu sufletul deschis adevărului și dreptății, iubiți trecutul ei bogat în monumente istorice, mai ales cele bisericești, tradițiile și obiceiurile lui strămoșești- și nu vă veți înșela. Iubiți-o, cunoașteți-o, înălțați-o – acesta este testamentu-mi adresat vouă…”. Alexei Mateevici, în cuvântarea sa la Congresul învățătorilor basarabeni din 25 mai 1917, spunea: ”Da, suntem moldoveni, fii ai vechii Moldove, însă facem parte din marele trup al românismului, așezat prin România, Bucovina și Transilvania. Frații noștri din Bucovina, Transilvania și Macedonia nu se numesc după locurile unde trăiesc, ci-și zic români. Așa trebuie să facem și noi.”

Autorul poeziei ”Limba noastră”, devenită în anii 90 ai secolului XX imn al Republicii Moldova, fiind preocupat de istorie, etnografie, filosofie, literatură, ne dovedește că poporul din care făcea și el parte este un popor cu rădăcini înfipte adânc în pământul Basarabiei. Mateevici s-a manifestat ca promotor al idealurilor naționale. Fiind frământat de problema rusificării Basarabiei și asimilării, Mateevici scrie acea poezie, care și azi nu ne lasă indiferenți și ne cheamă să ne iubim limba vechilor cazanii, ne identifică pe toți românii într-un singur neam.

Mai mulți oameni de cultură din Basarabia ne aduc mărturii documentare despre identitatea națională a locuitorilor spațiului dintre Carpați și Nistru. Pe harta Europei, au existat, timp de mai multe secole, două țări românești: una de la Carpați până la Nistru, care se numea Moldova, alta de la Carpați până la Dunăre, care purta numirea de Muntenia. Erau același popor locuitorii acestor țări? Se înțelege că da. Domnitorii Moldovei se succedau la tron cu cei din Țara Românească, vorbind cu boierii și poporul de rând în limba lor maternă, limba română.

Domnitorul Moldovei Ștefan cel Mare s-a născut din Bogdan Vodă, fiul lui Alexandru cel Bun, din neamul Mușatinilor, și din Doamna Oltea Maria, din neamul Basarabilor. Copilul Ștefan face parte din spița ce unea acele două neamuri românești a Mușatinilor și a Basarabilor. Avea acele rădăcini care în prezent ar trebui să dea rod prin unirea tuturor românilor din spațiu Carpatic-Marea Neagră. Ștefan cel Mare a cârmuit cu neobosită destoinicie și a apărat creștinătatea nu numai în spațiul românesc, ci și în întreg Sud-Estul european. Cea de-a doua jumătate a secolului XV este marcată în Europa de o istorie zbuciumată, cu învolburări amenințătoare și domnitorul Moldovei este nevoit să răspundă agresiunilor, invaziilor, planurilor ucigașe și de pustiire. Chiar și conflictele cu domnitorii munteni erau determinate de necesitatea apărării neamului românesc de prezența și acțiunea turcilor invadatori. Anume împotriva acestora domnitorul moldovean se străduia să adune aliați din rândul fraților de sânge, știind că o alianță a celor două state românești ar fi constituit o puternică opoziție în fața dușmanului comun.

Voievodul Moldovei, în vinele căruia curgea sânge mușatin și basarab, a dovedit în fiecare gest și în fiecare dintre acțiunile sale iubirea de neam și cinstirea străbunilor. Basarabia de Sud însemna pentru domnitorul Moldovei ieșirea la Mare și la Dunăre, deaceea lupta pentru acest teritoriu. În lupta pentru Cetatea Albă, a fost rănit la picior și acea rană l-a chinuit mult înainte de moarte. Faptele vitejești ale lui Ștefan cel Mare sunt venerate de trăitorii Basarabiei de Sud până în zilele noastre. Probabil, noi îl iubim poate chiar mai mult decât populația din celelalte teritorii românești, deoarece soarta vitregă ne-a înstrăinat și de Republica Moldova, și de România. Prezența în istoria veche a Basarabiei a acestui apărător de neam ne ajută să simțim demnitatea apartenenței la un popor viteaz și demn. Cum să nu te mândrești că faci parte din neamul lui Ștefan cel Mare, care împreună cu ostașii săi au apărat acest teritoriu de invazia turcilor și tătarilor?

Basarabia prezintă pentru Europa o frontieră naturală dintre două lumi: cea slavă, care se întinde până în estul Asiei, și cea europeană, unde dăinuie legile civilizației bătrânei Europe. Basarabiei române îi revine un rol aparte în istorie: de a opri invazia asiatică asupra culturii celorlalte teritorii locuite de români. Mareșalul Ion Antonescu susținea că ”pământurile unui neam sunt părți din sufletul lui și nimeni nu poate și nu are dreptul să le uite sau să le trădeze, fără a-și trăda propriul lui suflet de român”. Antonescu a luptat pentru Basarabia, pentru reunirea ei la trupul unic al românității și a murit cu acest ideal în suflet.

Basarabenii, și mai ales cei din Bugeac, au cunoscut năvăliri și cruzimi ale mai multor agresori. Pământul străbunilor, lăsat pentru folosință răzeșilor de către Ștefan cel Mare, devine măr al discordiei între puterile mari ale Europei. Blândul țăran moldovean a simțit pe pielea sa sărăcia, înjosirea, surghiunul. Până în zilele noastre, în Basarabia de Sud, este prigonit tot ce este românesc. Dar este și un paradox legat de basarabeni: cât de greu ar fi destinul, el nu părăsește aceste locuri binecuvântate de Dumnezeu. Pleacă la muncă pentru a-și întreține familia, dar se întoarce acasă la glia strămoșilor, de care îl leagă mormintele din cimitire. Sângele strămoșilor, cu care a fost scăldat acest pământ bogat, îl cheamă pe țăran acasă, la baștină. Nenorocirile de veacuri l-au făcut pe țăran să fie milostiv, primitor. Nu găsești nicăieri un popor mai primitor ca basarabeanul. Bucata cea mai bună o va da oaspetelui și se va mulțumi cu ce are, numai ca acela să plece în voia lui fără ca să-i facă vreun rău. Aceasta este tot o înțelepciune formată de veacuri la acest popor multpătimit.

Pământul Basarabiei este pământul unde românii s-au născut ca neam odată cu celelalte provincii românești. Este pământul desțelenit și arat cu plugul de lemn de către strămoșii noștri. Este pământul apărat cu arma în mână și stropit cu sânge de ostașii lui Ștefan cel Mare. Mormintele, devenite humus, au întrat în carnea și oasele noastre, făcându-ne pe toți românii identici, ne-au înrudit ca neam. Ne-am înfruptat toți din aceeași glie și nimeni nu ne va putea despărți spiritual. Hărțile se schimbă, hotarele se schimbă, rămâne integru spiritul, rămâne identitatea de neam a tuturor românilor.

Autor: Ion Punga, elev în clasa a XI-a la școala din localitatea Frumușica Veche (Starosillia), regiunea Odesa, Ucraina.

Acest material a obținut premiul II la cea de-a III-a ediție a concursului de eseuri pentru tinerii români din Ucraina “Identitate românească în spațiul european”, organizat de Asociația Convergențe Europene și asociația Eurocentrica. Proiectul a fost susținut de Ambasada României la Kiev și de consulatele românești din Odesa, Cernăuți și Slatina (Solotvino, Transcarpatia)

Filed in: Odesa, Opinii Tags: 

Get Updates

Share This Post

Related Posts

Leave a Reply

Submit Comment

Pentru validarea formularului completeaza rezultatul adunarii : * Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.

© 2017 TOCpress. All rights reserved.
webdesign project by Artimaginum DTh.
stats tracker