0

În Ucraina a intrat în vigoare legea privind cotele lingvistice la televiziune

Vineri a intrat în vigoare legea ucraineană a cotelor lingvistice la televiziune, a anunțat Consiliul Național pentru Emisiunile de Televiziune și Radio de la Kiev – scrie Agerpres, menționând că legea a fost adoptată de parlamentul Ucrainei în mai 2017.

Conform legii, conținutul emisiunilor de televiziune naționale trebuie să fie de cel puțin 75% în limba ucraineană, iar cel al emisiunilor regionale de minimum 60%. Cotele lingvistice se aplică în două intervale orare diferite, de la 7 dimineața la 18, respectiv de la 18 la 22 — orele de seară cu audiență maximă.

Legislativul de la Kiev a justificat legea prin cererea mai mare de conținut în limba ucraineană, la nivelul întregii societăți. Reglementarea a fost criticată pe motiv că încalcă drepturile cetățenilor ucraineni care au alte limbi materne. Potrivit diferitelor estimări, 30-35% din cetățeni nu consideră ucraineana limba lor maternă – mai scrie Agerpres.

Filed in: Știrea ta Tags: 

Get Updates

Share This Post

Related Posts

Leave a Reply

Submit Comment

Pentru validarea formularului completeaza rezultatul adunarii : * Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.

© 8892 TOCpress. All rights reserved.
webdesign project by Artimaginum DTh.
stats tracker