0

Documentar despre efectele Legii educației asupra românilor din Ucraina

Românii din Ucraina sunt indignați de adoptarea noii Legi a Educației, care, prin art. 7, reduce în mod substanțial dreptul la studii în limba maternă.  Despre această problemă, BucPress Tv a realizat un film documentar, „Limba noastră cea română….”, care prezintă efectele articolului lingvistic al Legii Educației asupra românilor din Ucraina.

Filmul realizat de echipa BucPress TV, proiect al ONG-ului Centrul Media BucPress, subliniază formele de luptă a românilor din Ucraina pentru menținerea identității lingvistice și salvarea școlilor cu predarea în limba română, prezintă opiniile experților independenți din Cernăuți (istorici, critici literari, scriitori), ale liderilor societăților pentru cultura românească din Ucraina, ale reprezentanților autorităților centrale și locale, dar și ale persoanelor implicate în mod direct în procesul educațional din Ucraina. În pofida eforturilor și străduințelor etnicilor români, noua Lege a Educației deschide o pagină tristă a realității românești din Ucraina.

În documentar sunt prezentate evenimentele legate de protestul din fața Administrației Regionale de Stat Cernăuți organizat de către românii din regiune  ca urmare a adoptării și promulgării Legii Educației, act normativ care încalcă în mod direct dreptul la studii în limba maternă.

Platforma de opinie și actualitate românească BucPress TV a funcționat pe parcursul anului curent cu sprijinul Ministerului pentru Românii de Pretutindeni, dar și din resurse financiare proprii ale Centrului Media BucPress.

Filed in: Cernauti, Odesa, Opinii, Știrea ta, Transcarpatia Tags: 

Get Updates

Share This Post

Related Posts

Leave a Reply

Submit Comment

Pentru validarea formularului completeaza rezultatul adunarii : * Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.

© 2017 TOCpress. All rights reserved.
webdesign project by Artimaginum DTh.
stats tracker