6

De ce să ne declarăm români la recensământul ucrainean din 2013

În a doua jumătate sau, mai bine zis, la sfârșitul anului 2013, în Ucraina se va desfășura recensământul populației. În primul rând, o să ne numere să vadă câți am rămas. Apoi, ne vor întreba despre vârstă și studii. Desigur, va fi și întrebarea despre originea noastră etnică.

Cuvântul “origine” înseamnă cine au fost strămoșii noștri. Aici, “noștri” înseamnă acei ce se declară azi ”români” ori își zic ”moldoveni”, căci strămoșii noștri sunt unii și aceeași. Cuvântul ”etnic” provine de la ”etnie”, ceea ce înseamnă o comunitate de oameni care au aceeași limbă, aceeași cultură și locuiesc pe un teritoriu compact. Astfel, cei care se declară ”moldoveni” și cei ce se numesc ”români” reprezintă aceeași etnie, fiindcă:

  1. au aceeași limbă, se întâlnesc și comunică fără translator (chiar și Academia de Științe a Republicii Moldova a recunoscut că există o singură limbă, științific numită, ”Româna”);
  2. au aceeași cultură, atât populară (cântece, dansuri), cât și clasică (aceiași poeți și scriitori);
  3. trăiesc într-un spațiu comun – între Nistru și Tisa, iar frontierele ce-i despart sunt artificiale.

Deci, la Recensământul din 2013, toți trebuie să declarăm că avem aceeași origine etnică – suntem ROMÂNI.

Presupun că mulți cititori cunosc puțin despre strămoșii noștri, căci, în școală, așa ceva n-au învățat și vreo carte de istorie a românilor tot n-au citit. De aceea, în rândurile de mai jos, voi expune câteva pagini de istorie, unde veți afla cum se numeau strămoșii noștri.

La începutul erei noi, adică în urmă cu 2.000 de ani, pe teritoriul cuprins între Nistru, Dunăre și Tisa, adică acolo unde locuim și noi, trăiau DACII. Limba lor se asemăna cu cea a albanezilor de azi. Dacii nu aveau scrisul lor și despre ei aflăm din cronicile grecilor și romanilor antici. Ei se ocupau mai mult cu vităritul, vânatul, pescuitul, cultivând și unele plante agricole. Aveau și zeii lor, la care se închinau. Credeau în viața de după moarte… deci, cel mai vechi nume pe care l-au avut strămoșii noștri este DACII.

În anul 106, Dacia a fost cucerită de oștirile romane, sub conducerea împăratului Traian. Cuvântul „roman” provine de la cuvântul „Roma”, oraș întemeiat cu trei secole până la era noastră. La început, cuvântul „roman” însemna „locuitor al Romei”. Însă peste trei secole Roma devine capitala unui mare imperiu ce stăpânea sudul Europei și nordul Africii. Acum cuvântul „roman” înseamnă „cetățean al imperiului, care vorbește limba latină – limba locuitorilor Romei”.

Dacia, cucerită de romani, devine o provincie a imperiului, numită Dacia Traiană. În această provincie s-au stabilit mulți coloniști romani, care își luau terenuri agricole. Aici se aflau și mulți oșteni cu familiile lor. Au mai venit mulți negustori și meseriași ce vorbeau latina. Deci, în același timp, în Dacia Traiană locuiau și dacii, și romanii. Ca să se înțeleagă între ei, urma ca unii să învețe limba altora. Deoarece romanii erau cuceritori și stăpânitori, aveau o cultură mai avansată ca a dacilor, a trebuit ca ultimii să învețe limba latină, ca să poată citi și scrie, să învețe, ca romanii, a prelucra metale și a cultiva plante agricole. Dacii aveau de la cine învăța limba latină, fiindcă vorbitori ai acestei limbi erau mulți și peste tot. Astfel, peste vreo 150 de ani, după ce s-au perindat mai multe generații, populația provinciei Dacia Traiană vorbea în întregime limba latină, cu toate că unii mai cunoșteau și cuvinte dace. În acest mod a decurs romanizarea dacilor. Acest fenomen a decurs astfel și pe teritoriul Franței și Spaniei de azi, unde băștinașii au fost, de asemenea, romanizați. De aceea, Limba Română se aseamănă cu franceza și spaniola.

În anul 270 strămoșii noștri se numeau daco-romani sau, simplu, ROMANI. În anul 271 provincia romană Dacia Traiană e cucerită de Imperiul Gotic, care stăpânea pe atunci toată Europa Centrală. Goții erau strămoșii germanilor de azi și au dat un nume german locuitorilor provinciei anexate, numindu-i pe strămoșii noștri „volohi”, iar provincia a devenit Volohland, adică Țara Volohilor. Poapoarele care au venit mai târziu în vecinătate cu volohii îi numeau pe aceștia în mod diferit: volohi – în Bulgaria, vlahi – în Serbia, oloh – în Ungaria. Deci, al treilea nume al strămoșilor noștri este VOLOHI, sub care ei au existat vreo 15 secole. Volohii au fost stăpâniți de goți vreo 100 de ani, apoi a durat perioada năvălirilor nomazilor ce veneau de la răsărit.

Cea mai veche amintire despre volohi o găsim într-o cronică bulgară, scrisă pe la 1250. În ea se spune cum un prinț bulgar a încercat să-l ucidă pe unchiul său, care era țar. Încercarea n-a reușit și prințul cu prietenii săi a hotărât să fugă în Polonia. În continuare cronicarul scrie: „Valahii l-au prins și l-au dat înapoi”. Deci, volohii trăiau între Bulgaria și Polonia, unde acum trăiesc urmașii lor – ROMÂNII. La 25 mai, în calendarul ortodox, e ziua Sfântului Ioan Valahul. Deci, unul dintre strămoșii noștri, despre care nu cunoaștem aproape nimic, a devenit sfânt.

În anul 1241, teritoriul locuit de volohi a fost cucerit de tătari. Jugul tătăresc a durat până la 1342, când regele Ungariei, Vladislav cel Mare, dorind să-și extindă hotarele țării, trimite oaste peste munți și îi alungă pe tătari dincolo de Nistru. Ca să conducă teritoriul anexat, regele trimite acolo guvernatori. În părțile noastre este trimis voievodul Dragoș, care trece Carpații și coboară la răsărit de munți, pe valea râului Moldova, un afluent al Siretului. Aici, în târgul Baia, își așează prima capitală. Dragoș Vodă trimite pe reprezentanții săi în toată provincia, până la Nistru, să organizeze viața pașnică a băștinașilor. Provincia Ungară astfel întemeiată, obține numele de Moldova, după denumirea râului, lângă care se afla capitala. Un alt voievod, pe nume Bogdan, în anul 1359, îi alungă pe urmașii lui Dragoș de la conducerea provinciei și declară Moldova țară independentă, el devenind domn al acestei țări.

Odată cu întemeierea Moldovei, apare și cuvântul „moldovean”, care inițial însemna „locuitor al Moldovei”. Însă moldovenii se deosebeau după grai – cei ce vorbeau limba volohă (română) continuau să se numească volohi, iar cei ce vorbeau limba rusină (ucraineană) se numeau rusini.

Ileana, fiica lui Ștefan cel Mare, s-a căsătorit cu Ivan cel Tânăr, fiul țarului Ivan al III de la Moscova. În cronicele moscovite din acele timpuri, nora țarului e numită Elena Stepanovna Voloșanca. Cuvântul „Voloșina” înseamnă fiică de voloh”, adică Ștefan Vodă era voloh. Mulți volohi plecau spre răsărit și rămâneau să trăiască printre slavii de acolo. Urmași ai lor există și azi în Ucraina și Rusia, purtând nume de familii Voloșin, Voloh, Voloșciuc, Voloșcenco etc.

Fiii boierilor din Moldova își făceau studiile la Roma sau la Paris. Acolo, pe atunci, studiau latina clasică, limba în care s-au scris poezii și cronici cu multe secole înainte. Ei constată că limba volohă e bazată pe limba latină, care, cu timpul, s-a dezvoltat, s-a modificat, s-a completat cu cuvinte străine. Adică volohii sunt urmașii romanilor antici, de la care au și păstrat această limbă. Întorcându-se în țară, acești fii de boieri devin fruntași ai culturii și vieții sociale în Moldova. Ei renunță să se mai numească volohi și se declară că sunt români. Observăm aici că în decursul dezvoltării limbii volohe de la latină în unele cuvinte sunetul „A” se pronunță ca „”. De exemplu, angel – înger, pane-pâine. Deci, sunetul s-a schimbat, dar sensul cuvântului a rămas același. La fel, cuvântul „roman” se pronunța de către volohi „român”.

Intelectualii din Moldova îi îndemnau și pe țărani să renunțe la denumirea nemțească „voloh” și să se numească toți „români”. În acest scop au apărut și cărți ce conțineau și cuvântul „românesc”: „Carte românească de învățătură”, „Crestomaticul românesc” ș.a.

Pe la mijlocul secolului al XIX-lea Moldova lui Ștefan Vodă era împărțită în trei părți. Partea de est, cuprinsă între Prut și Nistru, din 1812 era gubernia Rusiei, numită Basarabia. Partea de nord, din 1775, era provincie a Austro-Ungariei, numită Bucovina. Spațiul dintre Prut și Carpați era țară independentă, numită Moldova, cu capitala la Iași. Tot stat independent era și Muntenia, țară cuprinsă între munți și Dunăre, cu capitala la București. Atât în Moldova, cât și în Muntenia, volohii erau majoritari. Aceste două țărișoare au hotărât să se unească într-o țară mai mare, ca să se poată apăra de dușmani. Era ușor de unit două țări ce aveau aceeași limbă și aceeași religie ortodoxă. Procesul de unire a durat în anii 1859-1862. În anul 1862, ședința comună a acestor două parlamente, unite la București, a decis unanim că noua țară unită se va numi România. De aici urma că volohii se vor numi în continuare Români, iar limba lor – Româna.  Poporul a întâmpinat cu bucurie vestea că trăiesc într-o țară mai mare. Preoții în biserică, învățătorii în școli, și alți intelectuali explicau volohilor că ei de acum se numesc români și vorbesc românește. Scriitorii de atunci au proslăvit Unirea Moldovei și Munteniei. Astfel, Vasile Alecsandri a scris poezia „HORA UNIRII”, care  a devenit Imnul României:

Hai să dăm mână cu mână,
Cei cu inimă română…
Unde-i unul – nu-i putere
La nevoi și la durere,
Unde-s doi – puterea crește
Și dușmanul nu sporește.

Mai târziu, în anul 1881, România devine Regat, avându-l în frunte pe regele Carol I din dinastia germană de Hohenzollern-Sigmaringen. Pe atunci, aproape toate țările din Europa erau conduse de regi și împărați. Mulți volohi trăiau în provinciile Bucovina și Transilvania, ce aparțineau Austro-Ungariei. Fruntașii volohilor din respectivele provincii au înaintat o cerere către guvernul de la Viena, ca și volohii să fie considerați tot români, căci și ei sunt urmașii romanilor antici și au tot dreptul să se numească astfel. Conducerea imperiului Austro-Ungar a decis ca în continuare volohii să se numească Români. Numai că lor să li se explice că românii din Austria trăiesc mai bine ca cei din Regat. Acesta era un adevăr pur. Austria pe atunci ocupa al cincilea loc în lume după nivelul de dezvoltare. România, însă, era mai săracă, fiindcă sute de ani a fost stăpânită și jefuită de turci, până la Marea Unire. Și aici, preoții și învățătorii explicau volohilor că trebuie să se considere Români.

În actuala regiune ucraineană Transcarpatia, ce pe atunci aparținea Austro-Ungariei, există și în prezent satul Poroșcovo, situat departe de satele românești de acolo. O treime din locuitorii acestui sat vorbesc româna, dar s-au declarat volohi la precedentul recensământ din Ucraina din cauză că nimeni nu le-a explicat că volohii acum se numesc Români.

În regiunea Cernăuți, în satele unde se vorbește românește și cândva au fost în componența Austriei, locuitorii se declară Români. E vorba de cei din raioanele Hliboca și Storojineț. Tot Români se consideră locuitorii din Ținutul Herța, care a fost în componența Regatului Român. 

Volohii erau majoritari și în Basarabia, ținut între Prut și Nistru, care aparținea Rusiei țariste. Și acolo fruntașii volohilor au dorit să se numească Români, ca și cei din România. Însă autoritățile țariste i-au numit pe volohii de acolo „moldoveni”, deoarece ei au fost cândva cetățeni ai Moldovei. Însă cetățeni ai Moldovei au fost cândva și românii, dar pe aceștia rușii i-au numit „maloroși”. Rușii îi „convingeau” pe cei din stânga Prutului că sunt un popor deosebit față de cei din dreapta râului, că „moldovenii” au o limbă de origine slavonă. Astfel, la 1900, cuvântul „voloh” a dispărut din documentele basarabene, peste tot fiind scris cuvântul „moldovean”. Rușii n-au permis ca volohii basarabeni să se numească Români, ca aceștia să nu se unească cu Românii din Regat. Observăm că și în perioada sovietică basarabenii au fost considerați tot „moldoveni”. Întâi rușii, apoi sovieticii, i-au „convins” astfel pe basarabeni, încât unii dintre ei și azi se consideră „moldoveni”, cu toate că nu aparțin nici Rusiei, nici uniunii sovietice.

În Ucraina, sunt vreo 20 de sate în raionul Noua Suliță și aproximativ tot atâtea în regiunea Odesa, unde locuitorii se consideră „moldoveni”. În unele din respectivele localități limba română în școli este numită „moldovenească”, cu toate că și în Republica Moldova în școli se studiază Limba Română. Statului ucrainean nu e indiferent cum se vor numi ei la viitorul recensământ al populației – Români sau „moldoveni” și ar dori, pur și simplu, ca ei să devină „ucraineni”.

Să declari azi că ești „moldovean” înseamnă să renunți la strămoșii care au trăit pe acest pământ vitregit până în 1342, căci până atunci nimeni nu s-a numit „moldovean”, deoarece încă nu exista Țara Moldovei. Păstrând și dezvoltând limba romanilor antici, „moldovenilor” le este rușine să se numească așa ca și strămoșii noștri. Ei și-au scurtat propria istorie cu mai mult de 1.000 de ani. Însă viitorul recensământ le oferă posibilitatea să-și corecteze greșeala și să-și spele păcatul. 

Deci, să nu uităm că avem aceeași origine etnică – suntem Români.

Pintilei BILEȚCHI,
Boian, raionul Noua Suliță, regiunea Cernăuți
Zorile Bucovinei

Filed in: Cernauti Tags: , , , , , , , , ,

Get Updates

Share This Post

Related Posts

6 Responses to "De ce să ne declarăm români la recensământul ucrainean din 2013"

  1. Sorin Becciu says:

    Păcat…. comunitatea românească din Bucovina și cea din sudul Basarabiei nu țin legătura… de asta unii se declară români și alții moldoveni…

    • N-ar fi aceasta cauza principala. La noi, la Dunare (raioanele Reni, Ismail, Chilia) “moldovenii” au avut dintotdeauna sentimentul de apartenenta la neamul romanesc, insa cu laptele si prin sangele catorva generatii de mame infricosate de a se declara romance s-a transmis acest “dezavantaj” si risc de a fi cumva “dusman al poporului”. Timpul a lucrat impotriva noastra, in calitate de ginta latina in marea slava. Perioadele de ocupatie slava din ultimele secole au fost mai mari decat cele de revenire la normalitate… Undeva in subconstient este bine impamantenit inconvenientul de a fi altfel decat restul cetatenilor. Pentru a “tine legatura” cu fratii din Cernauti si Maramuresul istoric avem nevoie, in primul rand, de baza scolara comuna, care sa ne lamureasca tanara generatie cu privire la unica noastra identita nationala, nu cum se intampla acum, cand “moldovenismul” in regiunea Odesa e in floare, prin stradania autoritatilor de la Kiev. Mai grav este insa, ca unii reprezentanti ai comunitatii romanesti le sufla acestora in bors.

  2. Nelu Badalan (Bucureşti) says:

    Foarte Frumos articolul, NOTA 10

  3. BUGEAC says:

    Eu sunt de acord ca regiunea BUGEAC din sudul Basarabiei care are iesire la Marea Neagra sa fie intoarsa inapoi la Republica Moldova sau Romania. Dar primul lucru trebuie ca regiunea sa devina separata de regiunea Odessa. Daca in viitor Ucraina se va destrama Bugeac are mari sanse sa fie unita cu Basarabia sau/si ROMANIA. Mai ales ca aceasta regiune este slab populata si are 90% granita cu Republica Moldova si Romania si doar 10% granita cu Ucraina.

  4. CORNELIU says:

    FRATILOR ,CINE ESTE ASA IMPARTIT CA NOI ROMANII DE NE ESTE RUSINE CU TRECUTUL NOSTRU GLORIOS.DE CE NU SINTEM UNITI.

  5. CORNELIU says:

    FRATILOR ,CINE ESTE ASA IMPARTIT CA NOI ROMANII DE NE ESTE RUSINE CU TRECUTUL NOSTRU GLORIOS.DE CE NU SINTEM UNITI,VENITI LA ALBA IULIA,IN TARA LUI HOREA,CLOSCA CRISAN, A LUI AVRAM IANCU SA VEDETI ISTORIA ACESTUI POPOR.

Leave a Reply

Submit Comment

Pentru validarea formularului completeaza rezultatul adunarii : * Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.

© 2017 TOCpress. All rights reserved.
webdesign project by Artimaginum DTh.
stats tracker