5

Consulatul României la Cernăuți, pichetat de naționaliști ucraineni

Câțiva simpatizanți ai filialei din Cernăuți a organizației naționaliste “Svoboda” au pichetat, vineri, sediul Consulatului General al României, “ca urmare a unor declarații făcute de mai mulți oficiali români, care ar putea fi considerate drept un atac la integritatea teritorială a statului ucrainean”.

Participanții la acțiune au protestat și împotriva deciziei Senatului României de a declara ziua de 28 noiembrie drept Ziua Bucovinei, deoarece, în opinia naționaliștilor ucraineni, pe data de 28 noiembrie 1918 nu a avut loc Unirea Bucovinei cu România, ci “ocuparea spațiului nord-bucovinean de către armata română”. Acțiunea de protest a captat atenția unui număr mare de jurnaliști, chiar mai mare decât cel al protestatarilor, care nu erau decât 30-35 de persoane.

Redăm, în cele ce urmează, reacția ziarului românesc “Zorile Bucovinei” față de acțiunea naționaliștilor ucraineni.

“Îmi place postura de musafir, ca orice om mă bucur când cineva mă invită în ospeție. Dar nu-mi place când mi se strigă sub geam: ‘Voi sunteți oaspeți, aici, în Bucovina!’, iar vecina de la parter, încurajată de lozincile patriotarde, dar, probabil, mai mult de păhărelul cinstit în plină amiază, mă trimite să citesc Constituția Ucrainei, ca să mă conving că ‘în țara noastră, dubla cetățenie este interzisă’. Nu m-am angajat în dispută cu vecina competentă în legile statului, nici nu m-am grăbit să deschid Constituția, căci, deși nu sunt o doctă în legislația Ucrainei, cel puțin cunosc ce scrie în Constituție despre cetățenie și drepturile minorităților etnice.

De fapt, strigătele și lozincile răuvoitoare, ca să nu zic ostile, erau adresate Consulatului General al României la Cernăuți și veneau de la câțiva reprezentanți ai organizației orășenești a partidului Svoboda, care au pichetat în amiaza zilei de 8 noiembrie, de Sfântul Dumitru, misiunea diplomatică română. Însă nu numai eu, care locuiesc alături, ci și alți conaționali aflați cu treburi la Consulat sau, pur și simplu, treceau pe stradă, au primit protestele ca pe o insultă la adresa lor.

După cum s-a anunțat în prealabil, pichetarea a fost organizată ‘în legătură cu declarațiile unor oficialități române, ce pot fi apreciate ca tentative la integritatea teritorială a Ucrainei, adoptarea legii (de fapt, e vorba de inițiativa senatului României, n.a.) privind declararea datei de 28 noiembrie ca Ziua Bucovinei și acordarea dublei cetățenii’. Lăsând la o parte problema cetățeniei și presupusele declarații subversive, ne întrebăm cu nedumerire de ce i-ar deranja pe politicienii ucraineni (nu e vorba numai de Svoboda, ci și de cei de la putere) faptul că în România s-a hotărât să se sărbătorească ziua unui județ și a unei provincii istorice. Nu-i oare Bucovina parte din trupul Țării? Și-apoi, n-am auzit ca politicienii de la București, sau cei de la conducerea Sucevei să se indigneze când întreaga noastră regiune este numită de ucraineni Bucovina. La canalele TV ucrainene n-am auzit vreodată de regiunea Cernăuți, ci numai de ‘Bucovina’, denumirea istorică fiind extinsă și asupra vechiului regat Herța, și a fostului județ basarabean Hotin, fără a se preciza că e vorba doar de nordul Țării Fagilor.

Dar nu acest detaliu, neimportant doar la prima vedere, i-a ofensat pe românii nimeriți întâmplător ca martori ai evenimentului, ci lozincile „Ви тут гостi”, „Буковина українська земля”, „Закон про „день Буковини” – неповага до України” („Voi sunteți oaspeți aici”, „Bucovina, pământ ucrainean”, „Legea despre Ziua Bucovinei – lipsă de respect față de Ucraina!” ș.a.). L-am văzut pe un bărbat tânăr cum se revolta în fața obiectivului unui canal de televiziune locală. Nu știu dacă nu va fi decupat de reporter sau cenzurat de redactori, dar l-am rugat să-și spună și pentru „Zorile Bucovinei” părerea: Sunt Ruslan Scripa din Buda Mare. Nu-mi ascund numele, n-are de ce să-mi fie teamă. N-am știut până acum că sunt oaspete pe acest pământ. Poate că, venind din Herța, într-adevăr, sunt musafir în Bucovina. Însă oaspeții sunt primiți frumos prin părțile noastre, nu cu scandări de acest fel”.

Alți doi tineri, tot din raionul Herța, satul Bănceni, n-au vrut să se nominalizeze, dar, cu pronunțate note de scepticism, mi-au mărturisit că totul se măsoară în bani și că „în țara asta nu-i nici o „svobodă” – numai corupție. Pentru un loc de muncă la Inspecția de stat auto se plătește 20 mii de dolari, o soră medicală ca să fie angajată la vreun spital din Cernăuți plătește 2 mii de euro, un tânăr ca să intre la institut plătește…”. Ca să nu lungească vorba, tinerii m-au trimis să-i întreb pe cei cu steaguri și lozinci antiromânești cât li s-a plătit pentru jumătate de oră de pichetare a Consulatului.

N-am reușit să le urmez sfatul, căci am fost oprită de Vladimir Stratulat, binecunoscutul interpret de muzică populară din Tereblecea: „Am fost și eu de multe ori criticat de extremiști că nu cânt în limba ucraineană. Decât ar striga aici, mai bine ar pune umărul la rezolvarea problemelor ce ne împiedică să fim primiți în familia europeană, ca să nu umblăm pe drumuri pentru obținerea unei vize. Nu e vina noastră că părinții și buneii au fost stăpâni pe acest pământ și au avut cetățenia română”.

Filmați din toate părțile, intervievați și admirați din umbră de instigatori, patrioții ucraineni, după vreo 40 de minute, și-au împăturit pancartele, pornind-o la vale, spre strada Sahaidacinyi. Din urma lor, am auzit într-o ucraineană perfectă: „Au arătat și ei de ce sunt în stare…”.

VIDEO: Consulatul României la Cernăuți, pichetat de naționaliști ucraineni

Maria Toacă

Zorile Bucovinei

Foto: Ceas

Filed in: Cernauti Tags: , , , , ,

Get Updates

Share This Post

Related Posts

5 Responses to "Consulatul României la Cernăuți, pichetat de naționaliști ucraineni"

Leave a Reply

Submit Comment

Pentru validarea formularului completeaza rezultatul adunarii : * Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.

© 2017 TOCpress. All rights reserved.
webdesign project by Artimaginum DTh.
stats tracker