0

Cernăuțiul a găzduit primul forum “Intermarium”, cu participarea unor politicieni și experți din țările baltice și din Europa de Est

În perioada 23-24 noiembrie 2017, la Cernăuți, a avut loc prima ediție a Forumului internațional “Intermarium – de la proiect informațional la realitate civilizatoare”, cu participarea unor politicieni, parlamentari, cercetători și experți în relații internaționale, jurnaliști și membri ai societății civile din țările baltice și din Europa Centrală și de Est.

Evenimentul a fost organizat de Institutul pentru Democrație și Dezvoltare (Cernăuți, Ucraina), în parteneriat cu Institutul “Roman Rybarski” din Polonia, Centrul Media BucPress din Cernăuți, Asociația Convergențe Europene din România, Universitatea Națională “Iuri Fedkovici” din Cernăuți, sub patronajul primarului Oleksi Kaspruk. Printre participanții la forum s-au numărat deputatul ucrainean Grigore Timiș, deputatul polonez Marek Rząsa, senatorul lituanian Gintarė Skaistė, consulul general interimar al Poloniei la Vinnița, Alicja Zyguła, politologul Vlad Pletniov, de la Chișinău, analistul român Liviu Iancu, consulul onorific al Austriei la Cernăuți, Serhi Osaciuk, diplomatul român Ionel Ivan, ministru consilier la Consulatul General al României din Cernăuți, expertul ucrainean în relații internaționale Serhi Feduniak, analistul lituanian Audrius Skaistys, politologul rus Aleksandr Sîtin.

Consluziile primei ediții a Forumului internațional “Intermarium – de la proiect informațional la realitate civilizatoare” sunt următoarele:

• Forumul va avea rol de platformă de comunicare cu politicieni de marcă, cercetători și experți din țările asociate conceptului Intermarium, în vederea elaborării unor modalități specifice de aprofundare a cooperării între statele din regiune;

• Participanții la Forum vor depune eforturi pentru înființarea unei comisii de experți care să desfășoare activități de cercetare și analitiză, pentru a identifica factorii cheie și amenințările care împiedică sau blochează consolidarea proceselor de integrare, precum și pentru a dezvolta metode de combatere și localizare a acestora;

• Forumul a evidențiat importanța dezvoltării societății civile în contextul proceselor de integrare în regiunea Intermarium, precum și importanța stabilirii unor relații durabile între organizații guvernamentale și non-guvernamentale din statele asocite conceptului Intermarium;

• Participanții la Forum au subliniat importanța continuării procesului de consolidare a relațiilor la toate nivelurile între statele din Intermarium, pentru a combate politicile agresive ale Rusiei prin cooperare în desfășurarea de acțiuni preventive care să împiedice propaganda distructivă în țările din regiune;

• Forumul își asumă rolul de inițiator al aprofundării proceselor de integrare în regiune printr-un dialog deschis și prin dezbateri despre aspecte problematice, precum și prin organizarea de evenimente menite să dezvolte relațiile dintre societățile civile din statele participante și să combată dezinformarea în țările Intermarium;

Organizatorii forumului au decis ca, în măsura în care va fi posibil, a doua ediție a evenimentului să aibă loc la București, înainte de al treilea summit “Inițiativa celor Trei Mări”, la nivel de șefi de stat, programat să aibă loc la București, în 2018.

Proiectul “Intermarium” sau “Inițiativa celor Trei Mări” s-a născut în Polonia și presupune o asociere economică inter-regională între țările UE de la Marea Baltică, Marea Neagră și Marea Adriatică. Primul summit “Inițiativa celor Trei Mări”, la nivel de șefi de stat, a avut loc în 2016, în Dubrovnik (Croația). Atunci, au dat curs invitației lansate de președintele Croației, Kolinda Grabar-Kitarović, lideri și înalți reprezentanți din 12 țări UE din Europa Centrală și de Sud-Est Europa Centrală (Croația, Polonia, Lituania, Bulgaria, Slovenia, Ungaria, Slovacia, România, Cehia, Austria, Estonia și Letonia). Din punct de vedere geografic, aceste țări formează “comunitatea celor trei mări”. A doua ediție a summitului a avut loc în Polonia, în 2017, iar a treia va avea loc în România, în 2018.

Biroul de presă al ONG Institutul pentru Democrație și Dezvoltare (Cernăuți, Ucraina)

E-mail: institute.dd@gmail.com

Filed in: Cernauti, Știrea ta Tags: 

Get Updates

Share This Post

Related Posts

Leave a Reply

Submit Comment

Pentru validarea formularului completeaza rezultatul adunarii : * Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.

© 2017 TOCpress. All rights reserved.
webdesign project by Artimaginum DTh.
stats tracker