0

Ambasadorul României în Ucraina, în vizită la Odesa

m24Președintele Administrației Regionale de Stat Odesa, Maksim Stepanov, s-a întâlnit, joi, cu ambasadorul României în Ucraina, Cristian-Leon Țurcanu, aflat într-o vizită în regiune. Potrivit unui comunicat remis de cabinetul guvernatorului, la întâlnire au mai participat Ion Naval, secretar II al ambasadei, consulul general al României la Odesa, Emil Rapcea, și consulul Denisa Gabor.

În discuția cu diplomatul român, oficialul ucrainean a abordat implementarea proiectelor bilaterale în regiunea Odesa și și-a exprimat încrederea în aprofundarea relațiilor în domeniul economic, în protecția mediului și în educație.

“În acest moment, derulăm multe proiecte ucrainean-române. Cooperăm în domenii precum ecologia, educația, știința și schimburile de studenți. Se dezvoltă productiv și relațiile noastre economice și sunt sigur că relațiile diplomatice dintre România și Ucraina și, în special, cu regiunea Odesa se vor intensifica și vor avea rezultate reale” – a declarat guvernatorul regiunii Odesa.

La rândul său, ambasadorul Cristian-Leon Țurcanu a afirmat că “relațiile noastre diplomatice se dezvoltă mai intens și ne dorim ca acestea să se consolideze și să fie semnificative pentru populația din regiunea Odesa. România a fost și rămâne o țară care sprijină ferm suveranitatea, independența și integritatea teritorială a Ucrainei. Pentru că România și Ucraina nu sunt doar vecini, ci și prieteni”.

Consulul general al României la Odesa, Emil Rapcea, de asemenea, a subliniat că urmărește cu satisfacție dezvoltarea dinamică a relațiilor româno-ucrainene.

Filed in: Odesa, Știrea ta Tags: 

Get Updates

Share This Post

Related Posts

Leave a Reply

Submit Comment

Pentru validarea formularului completeaza rezultatul adunarii : * Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.

© 2017 TOCpress. All rights reserved.
webdesign project by Artimaginum DTh.
stats tracker